S.C. Software şi Sisteme Informatice Bucovina S.A.

 

Calitatea componentelor de mediu în zonele selectate pentru monitorizare in FAZA 2

1. Prezentarea generală a relaţiilor între componentele mediului

Componentele mediului, elementele, procesele şi fenomenele care au loc în interiorul acestora, se află într-o evoluţie şi dinamică datorate schimbărilor de materie, energie şi informaţie între principalele componente şi între acestea şi alte sisteme cu care mediul vine în contact (fiecare geosferă în parte, interiorul Terrei şi spaţiul cosmic). Între diferitele elemente şi părţi componente ale mediului, între diferitele procese şi fenomene care le caracterizează există relaţii de interacţiune, care pot fi:

  • relaţii spaţiale, datorate repartiţiei spaţiale ale componentelor mediului (pe plan orizontal apar zone, regiuni, areale geografice sau distribuţia verticală a componentelor mediului când apar stratificări ale atmosferei, oceanelor şi reliefului) şi în acest caz relaţiile de interacţiune se raportează spaţial;
  • relaţii temporale, datorate evoluţiei şi succesiunii temporale a componentelor mediului şi a relaţiilor de interacţiune între aceste (ex. circuitul apei în natură; al proceselor geomorfologice terestre: eroziune, transport, acumulare; circuitele biogeochimice ale elementelor în natură, relaţiile trofice din ecosisteme);
  • relaţii de condiţionare, care permit stabilirea unui raport între elementul determinant (denumit cauză) şi produsul său (denumit efect).

Relaţiile globale între componentele mediului înconjurător se clasifică în următoarele tipuri de relaţii:

  • relaţii între componentele naturale ale mediului înconjurător care se împart în: relaţii specifice mediului abiotic şi relaţii specifice mediului biotic;
  • relaţii între elementele antropice ale mediului (relaţii specifice sistemul social- economic);
  • relaţii între elementele naturale şi antropice ale mediului înconjurător.

În cadrul sistemului abiotic există atât conexiuni interne puternice între componentele acestuia, determinând calitatea unui component şi evoluţia celorlalte componente, cât şi conexiuni externe, cu componentele celorlalte sisteme (biotic şi socio-economic).
Pentru atmosferă, litosfera constituie sursa principală de energie. De asemenea, în atmosferă sunt transportate însemnate cantităţi de pulberi de pe sol care reduc fluxul caloric de origine solară. Pe de altă parte, litosfera la partea sa superioară se alterează datorită unor mişcări ale aerului care transportă particule sau substanţe producând sedimentări eoliene sau deteriorări ale caracteristicilor chimice.
Pentru hidrosferă, litosfera este sediul apelor subterane şi suportul bazinelor de ape de suprafaţă. Astfel, litosfera influenţează cantitatea, chimismul, temperatura, dinamica apelor subterane, ca şi raportul scurgere-infiltraţie, generează viteza, nivelul apelor şi regimul scurgerii.
Între atmosferă şi geosistemele terestre au loc schimburi permanente de material sub formă lichidă prin ciclul hidrologic, solidă prin pulberi şi gazoasă prin emisiile de gaze. Învelişul de aeral Pământului cu toate manifestările sale se află în sistemul abiotic în strânsă şi continuă relaţie interactivă cu învelişul de apă.
Prin caracteristicile sale fizico-chimice şi dinamice, prin regimul şi variabilitatea spaţială a principalelor elemente climatice şi a succesiunii stării de vreme, aerul atmosferic acţionează continuu asupra hidrosferei.

Această acţiune se constată prin tipul şi intensitatea alimentării cu apă, variabilitatea spaţială a scurgerii, mărimea volumelor de apă stagnată sau transportată prin secţiunile active ale râurilor, calitatea apei prin noxele dizolvate în precipitaţii sau solvite direct din atmosferă înapele desuprafaţă.
Temperatura aerului, cantitatea şi structura precipitaţiilor, dinamica atmosferei, regimul acestor elemente pregătesc formarea solului, prin acţiunile de dezagregare mecanică şi chimică a părţii superioare a scoarţei terestre. De asemenea, caracteristicile fizice, chimice şi dinamice ale aerului asigură existenţa şi diferenţiază calitativ şi cantitativ componenta organică a solului (diversitatea organismelor telurice, randamentul reacţiilor biochimice care determină cantitatea şi tipul de humus format). Astfel se diferenţiază humusul acid (mohr) format în zonele montane înalte, în condiţii climatice aspre şi humusul mull, specific zonelor joase format în climate favorabile stepei.
Solul influenţează sensibil temperatura şi umezeala aerului cu care vine în contact prin transferul de căldură de la pământ la aer. Funcţie de tipul de sol şi de cantitatea de apă pe care acesta o conţine, căldura absorbită de sol are intensitate mai mare sau mai mică, participând direct la conturarea caracteristicilor fizice şi dinamice ale aerului, deci la geneza climei şi vremii.
Solul reprezintă unicul substrat capabil să satisfacă necesarul de substanţe nutritive pentru lumea vegetală. Valorificarea solurilor de către om prin culturi agricole este parţială şi inegală. Cele mai intens valorificate sunt cernoziomurile şi solurile negre de prerie, urmate de solurile brune de pădure din zona temperată. Pe de altă parte terenurile agricole se restrâng din cauza acoperirii solului cu aşezări umane, obiective industriale, căi de comunicaţie etc.
Solul este rezultatul final al interacţiunii între roca mamă, relief, climă, vegetaţie, microfloră şi faună. Solul ocupă în geosistem aria de interferenţă între componentele abiotice şi cele biotice şi social-economice. Solul reprezintă mediul de acumulare a tuturor elementelor din atmosferă, hidrosferă şi biosferă (inclusiv a substanţelor poluante de natură antropică). Geneza, caracteristicile sale fizice, chimice şi biologice, ritmul formării şi a evoluţiei ulterioare sunt condiţionate de interacţiunea elementelor care constituie celelalte componente ale geosistemului.
Societatea umană are un impact major asupra caracteristicilor solului prin: despăduriri, păşunat excesiv, culturi neraţionale, utilizarea excesivă a îngrăşămintelor şi pesticidelor, depozitări de deşeuri, schimbând condiţiile climato-hidrice şi procesele geomorfologice ale solului. Astfel se poate realiza circuitul materiei, circuitul energetic şi autoreglarea sistemelor biologice

2. Sistemul social-economic, componentă a mediului

Omul este locuitorul întregului pământ şi unul din agenţii cei mai activi în modificarea învelişurilor Terrei. Dacă evoluţia tuturor celorlalte specii se datorează doar acţiunii unor legi naturale, în procesul apariţiei şi evoluţiei speciei umane acţionează pe lângă legile biologice naturale, o nouă categorie de legi - legi sociale, a căror bază este reprezentată prin procesul muncii. Ascendenţa biologică a fiinţei umane, capacitatea sa psiho-intelectuală, specificul social-economic al existenţei sale, au stat le baza formării sistemului social-economic. Elementul de bază al acestui sistem este omul, care pe lângă caracteristicile unei fiinţe vii din sistemul biocenotic, acesta duce o existenţă raţională, creativă, productivă, aparţine unei structuri sociale.

Oamenii utilizează şi transformă resursele naturale şi energia, îşi extind prezenţa şi acţiunea în toate direcţiile şi se integrează profund în mediul înconjurător datorită relaţiilor complexe dintre ei şi mediu. Societatea umană în evoluţia sa s-a dezvoltat pe baza unor legi sociale.
Creşterea populaţiei şi urbanizarea sunt elemente care duc la extinderea presiunii asupra mediului natural şi artificializarea acestuia. Dintre factorii antropici care intervin asupra componentelor naturale ale mediului pot fi enumeraţi: suprapopularea planetei, agricultura, industria, urbanizarea, infrastructura, exploatarea resurselor naturale etc.
Caracteristicile sociale ale unei anumite comunităţi (la nivel local, regional sau naţional) concretizate prin putere de decizie, competenţă profesională, pot influenţa anumite opţiuni economice şi politice referitoare la aspecte ce privesc mediul înconjurător. Ideologia oferă frecvent un anumit cadru care orientează deciziile politice. Diferitele structuri ideologice (social-democrată, liberală, socialistă, ecologistă etc.) pot oferi o varietate de opţiuni asupra direcţiilor de dezvoltare economică şi de gestionare a mediului înconjurător (ex. dezvoltarea turismului în zonele deteriorate în urma acţiunii omului şi refăcute ecologic).
Politicile asupra mediului la nivel internaţional, regional sau local au un rol important asupra modului în care este gestionată intervenţia umană asupra mediului, existând strategii de mediu extrem de importante, care vizează implementări pe termen scurt, mediu şi lung.

3. Consideraţii generale privind poluarea solului

Prin poziţia, natura şi rolul său, solul este un component al biosferei şi un produs al interacţiunii dintre mediul biotic şi cel abiotic, reprezentând o zonă specifică de concentrare a organismelor vii, a energiei, a produselor metabolismului şi a descompunerilor.
Din punct de vedere fizic solul reprezintă un sistem heterogen, polifazic şi poros format din particule solide de forme şi dimensiuni variabile numite grunji (granule). Alături de componentele chimice, solul poate fi considerat un organism viu.

Solul, component al mediului, are multiple funcţii:

  • asigură creşterea şi dezvoltarea vegetaţiei influenţând indirect alimentaţia
  • animalelor şi a omului;
  • are rol important în formarea surselor de apă subterană şi de suprafaţă;
  • are rol important în amplasarea localităţilor, asigură condiţiile de viaţă ale populaţiei şi dezvoltarea social-economică;
  • are rol de resursă energetică reînnoibilă.

Aceste funcţii ale solului rezultă din ansamblul de procese care duc pe de o parte la sinteza materiei organice şi a materiei vii din substanţe anorganice şi pe de altă parte duc la mineralizarea materiei organice moarte până la forme anorganice, care sunt utilizate la sinteza organică a plantelor.

3.1. Proprietăţile fizice cu rol ecologic

Din punct de vedere fizic solul poate fi definit ca un sistem heterogen, polifazic, dispers, structurat şi poros, iar din punct de vedere ecologic solul se defineşte ca habitat al unui complex de substanţe şi energie, organisme, microorganisme, însuşiri şi procese. Dintre proprietăţile fizice ale solului pot fi enumerate: permeabilitatea, selectivitatea, temperatura solului.
Permeabilitatea solului: spaţiile rămase libere printre granulele solului formează porii solului, iar volumul total al porilor formează porozitatea solului. Permeabilitatea pentru aer depinde de mărimea porilor. Solurile formate din particule mari ca pietrişul şi nisipul sunt foarte permeabile pentru aer.

Cu cât .solul conţine o cantitate mai .mare. de aer .cu atât .procesele biologice şi biochimice sunt mai active. Cu cât compoziţia aerului din sol, numit aer teluric, este mai apropiată de cea a aerului atmosferic, cu atât solul este mai curat.
Selectivitatea solului reprezintă proprietatea solului de a reţine în porii săi impurităţile din aerul şi apa care îl străbat.
Temperatura solului este dependentă de structura şi compoziţia chimică a acestuia. Solul primeşte căldura atât de la soare prin radiaţiile infraroşii şi căldura de la masa incandescentă din centrul pământului, cât şi căldura degajată în urma proceselor biochimice exoterme din sol. Solurile cu granule fine şi umede se încălzesc greu dar se şi răcesc greu, înmagazinând căldura. Solurile cu granule mari se încălzesc repede, dar şi pierd uşor căldura înmagazinată. Cu cât temperatura solului este mai mare cu atât procesele biologice au loc mai rapid şi dezvoltarea vegetaţiei are loc mai repede.

3.2. Compoziţia chimică naturală a solului

Compoziţia solului influenţează procesele de solubilizare, schimbul de ioni şi deplasarea acestora spre rădăcinile plantelor.
Din punct de vedere chimic, solul conţine totalitatea substanţelor chimice cunoscute. Cantitatea acestor substanţe variază mult de la un sol la altul. În general, solul conţine 4 componente principale: aer, apă, componente minerale (anorganice) şi substanţe organice. Cele 4 componenente principale sunt repartizate în 3 faze: solidă, lichidă şi gazoasă, care se întrepătrund, se influenţează reciproc asigurând mediul natural de creştere şi dezvoltare a plantelor.
Raportul dintre componentele solului sunt: cca 25% apă, 25% aer, 45% substanţe minerale şi 5% substanţe organice.
Componenţa minerală formează «scheletul solului» şi variază de la un sol la altul în funcţie de rocile de origine, de tipul de vegetaţie, de climă. Analiza chimică a componentei minerale indică prezenţa concentraţiilor mai mari de siliciu, aluminiu, magneziu, fier, calciu, sodiu, potasiu, care împreună cu alte elemente aflate în concentraţii mai mici (carbon, sulf, plumb, etc.), formează peste 3000 de compuşi minerali.
Principalii componenţi anorganici ai solului conţin oxigen 46,6%, siliciu 27,7%, aluminiu 8,1%, fier 5%, calciu 3,6%, sodiu 2,8%, potasiu 2,6% şi magneziu 2,1%, care se găsesc sub formă de silicaţi (SiO2), oxizi de fier (Fe3O4), carbonaţi (CaCO3), etc.
Componenţa organică a solului este alcătuită dintr-un amestec complex de substanţe provenite din resturile vegetale şi animale, formate în principal din carbon, hidrogen, oxigen şi azot şi în procent mai mic din calciu, magneziu, fier, potasiu, fosfor şi sulf. Organismele solului care se hrănesc cu materia organică moartă descompun aceste resturi organice şi le amestecă cu solul mineral aproape de suprafaţă.
Se deosebesc 3 straturi organice din diferite stadii de descompunere:

    • stratul superior - alcătuit din resturi de plante depuse prospăt, netransformate: frunze, ramuri, conuri;
    • stratul de fermentare - în care procesul de descompunere (putrefacţie) este intens şi mai sunt identificate câteva resturi de plante netransformate;
    • humusul - reprezintă produsul final de putrefacţie unde descompunerea este completă şi constituie stratul fertil al solului.

Principalele componente organice ale solului sunt constituite din celuloză, lignină, proteine, aminoacizi, ceruri. Dintre componenţii organiciai solului se menţionează compuşii biologic activi, ca polizaharidele, aminozaharidele, nucleotidele, diverşi compuşi organici cu S şi P, substanţele humice (acid humic, acid fulvic, humină),acizi organici, alcooli superiori, steroli şi terpene.

Acumularea substanţelor humice în sol este influenţată de temperatură şi de accesibilitatea O2, astfel în zonele cu climat rece degradarea vegetaţiei are loc mai lent.
În solurile suprasaturate cu apă, accesul O2 este îngreunat, substanţele organice se acumulează, ele ajungând să reprezinte 90% din masa solului.
Creşterea conţinutului azot/carbon (N/C) indică transformarea biomasei în humus. În cursul procesului de humificare, microorganismele convertesc carbonul organic la dioxid de carbon. Concomitent, bacteriile fixează azotul, legându-l de compuşii organici. După humificarea completă, raportul N/C devine de 1/10 faţă de 1/100 cât este în biomasa plantelor proaspete.
Materialul humic din sol absoarbe substanţele dizolvate în apă având o afinitate deosebită pentru cationii polivalenţi ai metalelor grele, de asemenea el poate reţine compuşi organici greu solubili în apă şi extrem de toxici (de exemplu, unele pesticide).
Între compuşii organici şi cei anorganici din sol pot apărea interacţiuni puternice, cationii NH4+, Al3+, Ca2+, Fe3+, stimulând formarea complecşilor argilă-substanţe organice.
Pentru rădăcinile plantelor sunt accesibili toţi ionii aflaţi în soluţia solului, inclusiv cei toxici, cum ar fi metalele grele.
Apa din sol, reprezintă componenta lichidă a acestuia ce conţine săruri minerale dizolvate, compuşi organici şi gaze dizolvate.
Apa din sol provine din precipitaţiile atmosferice, din apa de suprafaţă infiltrată şi apele freatice. Aceste ape, în urma interacţiunii cu componentele solide ale solului, cu faza gazoasă a acestuia, cu sistemul radicular (rădăcinile plantelor) şi organismele vii îşi schimbă compoziţia iniţială.
Apa din sol reprezintă principala sursă prin intermediul căreia plantele absorb hrana din faza solidă a solului în urma următoarelor procese:

  • solubilizarea (dizolvarea) substanţelor anorganice şi transformarea acestora în anioni şi cationi;
  • difuzia ionilor formaţi spre rădăcinile plantelor;
  • pătrunderea ionilor anorganici în rădăcinile plantelor şi apoi spre frunze.

Componenta gazoasă a solului se numeşte aer teluric. Din cauza activităţii biologice şi biochimice, şi anume din cauza descompunerii substanţelor organice din sol de către microorganisme, calitatea aerului teluric este diferită de a aerului atmosferic: procentul de dioxid de carbon este mai ridicat, procentul de oxigen este mai mic şi mai apar şi alte gaze : hidrogenul sulfurat, amoniacul, metanul. Cu cât solul este mai curat cu atât procesele de biodegradare sunt mai lente şi compoziţia aerului teluric se apropie mai mult de aerul atmosferic. Alături de aceste componente enumerate, solul mai conţine şi un ansamblu de microorganisme (de exemplu, bacterii fixatoare de azot atmosferic, bacterii amonificatoare, bacterii nitrificatoare, ferobacterii, sulfobacterii etc.) şi macroorganisme (oligochete, râme etc.). Solul se află în interdependenţă reciprocă cu atmosfera, hidrosfera şi biosfera. Excesul sau carenţa unor elemente minerale din sol va determina excesul sau carenţa acestor elemente în apă şi vegetaţie.
Principalele funcţii ale solului constau în ansamblul de procese care duc pe de o parte la formarea materiei organice şi a materiei vii, din substanţe anorganice şi pe de altă parte la mineralizarea materiei organice moarte (detritus organic) până la forme anorganice care sunt utilizate ca materie primă pentru sinteza organică. Astfel, solul are un rol semnificativ în circuitul biogeochimic al elementelor. De asemenea solul reprezintă un rezervor natural de apă care determină fiziologia şi creşterea plantelor.
Funcţiile solului sunt realizate prin următoarele procese fizico-chimice şi biologice:

  • solubilizarea substanţelor anorganice şi transformarea acestora în anioni şi cationi;
  • asigurarea difuziei ionilor spre rădăcinile plantelor;
  • înlesnirea pătrunderii ionilor în rădăcini şi spre frunze;
  • asigurarea mediului de viaţă a microorganismelor şi organismelor telurice din sol (bacterii fixatoare de azot, bacterii nitrificatoare, bacterii celulolitice, bacterii amonificatoare, sau bacterii care ajută activitatea microbiologică anaerobă, ferobacterii, manganobacterii sau sulfobacterii) cu rol în modificarea substanţelor nutritive.

Pentru rădăcinile plantelor sunt accesibili toţi ionii aflaţi în soluţia solului, inclusiv cei toxici, cum ar fi metalele grele.

3.3. Deteriorarea caracteristicilor solului prin poluare

Prin poluarea solului se înţelege acţiunea prin care omul sau natura produce dereglarea fizică, chimică şi biologică a funcţionării normale a solului ca suport şi mediu de viaţă (mai ales pentru plante). Gradul de poluare a unui sol poate fi apreciat prin evaluarea reducerii calitative şi cantitative a producţiei vegetale faţă de situaţia normală. Faţă de aer şi apă, efectul poluării solului poate fi mai uşor cuantificat.
După natura poluanţilor poluarea solului se clasifică în 4 clase de poluare:

  • poluare fizică (excavare, depuneri de deşeuri etc.);
  • poluare chimică (cu metale grele, pesticide, acizi, baze);
  • poluare biologică (cu viruşi, paraziţi);
  • poluare radioactivă (cu elemente radioactive: uraniu, iod radioactiv).

După tipul sursei de poluare, poluarea solului se clasifică în următoarele tipuri:

  • poluare prin lucrări de excavare la zi (exploatări miniere la zi, balastiere, cariere etc.) care impurifică solul cu steril de mină şi carieră;
  • poluare prin acoperirea solului cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de gunoaie, depozite de steril minier etc., care impurifică solul cu steril, zgură, cenuşă, substanţe organice, metale, scurgeri lichide etc.;
  • poluare cu deşeuri şi reziduuri anorganice (metale, săruri, acizi, baze etc.);
  • poluare cu substanţe purtate de aer (amoniac, dioxid de carbon, oxizi de azot, compuşi cu plumb etc.);
  • poluare cu materii radioactive (uraniu, stronţiu, iod radioactiv etc.);
  • poluare cu reziduuri şi deşeuri din industria alimentară şi uşoară (resturi animaliere, germeni patogeni);
  • poluare cu dejecţii animale (substanşe organice, germeni patogeni);
  • poluare cu dejecţii umane (produşi organici, germeni patogeni);
  • poluare prin eroziune şi alunecare;
  • poluare prin sărăturare (produşi chimici);
  • poluare prin acidifiere;
  • poluare prin exces de apă;
  • poluare prin compactare şi formare de crustă;
  • poluare prin exces de substanţe nutritive;
  • poluare cu pesticide;
  • poluare cu agenţi patogeni (viruşi, paraziţi, substanţe alergizante).

Dacă aerul şi apa reprezintă vectorii de transmitere a poluanţilor, solul reprezintă mediul de acumulare a acestora. Prin depozitarea deşeurilor, prin infiltrarea apelor uzate şi depunerilor toxice antrenate direct din aer şi precipitaţii, solul se poluează constatându-se apariţia unor dezechilibre ecologice.
Creşterea rapidă a cantităţilor de deşeuri depuse pe sol reprezintă o problemă de maximă îngrijorare în ceea ce priveşte calitatea mediului înconjurător. S-a estimat că Europa produce anual peste 250 milioane tone deşeuri municipale şi peste 850 milioane tone deşeuri industriale.
Rata medie anuală de creştere a cantităţilor de deşeuri începând cu 1985 este de 3%.
Deşeurile exercită un impact direct asupra solului prin:

  • infiltrarea substanţelor toxice în sol şi pânza freatică ce distrug organismele telurice din sol şi rădăcinile plantelor;
  • ocuparea unor suprafeţe considerabile cu spaţii de depozitare cu impact major asupra peisajului (distrugerea florei şi faunei, pericol permanent de alunecare, modificarea aspectului peisajului, etc.);
  • degajarea de substanţe toxice gazoase şi cenuşă contaminată în atmosferă care pot ajunge la distanţe mari de sursă afectând echilibrele ecologice pe areale întinse.

Contaminarea biologică a solului cu germeni patogeni poartă denumirea de poluare biologică. Pe lângă organismele şi microorganismele telurice naturale care participă activ la procesele biologice şi biochimice din sol, există o serie de germeni patogeni transmişi în sol prin deşeurile organice de la animale şi oameni. De ex. viruşii hepatici, bacilii dizenterici, streptococi şi stafilococi, bacilul tetanic şi o sertie de paraziţi (tenia, oxiuri, lamblia etc.). Aceştia se pot transmite direct la om de pe sol sau de pe legume şi fructe nespălate.
Poluarea chimică a solului este produsă de către deşeurile menajere, zootehnice, industriale, radioactive sau ca urmare a folosirii unor substanţe chimice în agricultură (îngrăşăminte, pesticide).
Poluaţii chimici pot fi: substanţe organice uşor şi greu biodegradabile, biostimulatori, metale grele, îngrăşăminte chimice, pesticide, acizi, baze, cianuri etc.
Poluarea chimică a solului se realizează cu diferiţi produşii (substanţe chimice uşor biodegradabile, îngrăşăminte chimice, pesticide, metale grele, acizi, baze etc.) proveniţi din agricultură, deşeuri menajere, zootehnice, întreprinderi alimentare, industrii. etc.
Substanţele organice uşor biodegradabile (proteine, aminoacizi, amidon, hidrocarburi etc.) persistă un timp limitat în sol datorită marii capacităţi a solului de degradare a acestor substanţe cu ajutorul microorganismelor telurice şi sunt uşor mineralizate.

3.4. Factorii care determină dinamica pH-ului solului

După Borlan Z. şi colab (1981), pH-ul este un indice de apreciere a aportului calităţii amendării solurilor acide alături de gradul de saturaţie în cationi bazici şi de prezenţa aluminiului extractibil în soluţii de săruri neutre netamponate. pH-ul corelat cu saturaţia în sodiu, conţinutul săruri solubile, textura solului, adâncimea apei freatice, este de asemeni un indice de apreciere a oportunităţii ameliorării solurilor (Tabelul 6.1.).

Tabel 6.1.. Valori limită pentru aprecierea reacţiei solurilor

Limita pH

Aprecierea reacţiei

< 350
3,51-4,30
4,31-5,00

extrem de puternic acidă
foarte puternic acidă
moderat acidă

5,01-5,40
5,41-5,80

slab acidă

5,81-6,40
6,41-6,80

moderat acidă

6,81-7,20

neutră

7,21-7,80
7,81-8,40

slab alcalină

8,41-9,00

moderat alcalină

> 9,01

puternic alcalină

Solubilitatea constituenţilor solului implicit a celor ce conţin ioni ai elementelor necesare în nutriţia plantelor cât şi a celor ce pot elibera ioni care depăşind o anumită limită sunt toxici pentru plante, este dependentă de pH-ul sistemului. Din acest punct de vedere, se poate delimita un domeniu de pH optim pentru nutriţia plantelor de 6,0 - 6,5, domeniu care se caracterizează printr-o solubilitatea şi accesibilitate optimă pentru majoritatea elementelor nutritive din sol. Astfel, la pH<5 se măreşte solubilitatea ionilor Zn2+, Al3+, Mn2+ şi Cu2+, existând posibilitatea atingerii unor concentraţii toxice în aceşti ioni, pentru anumite categorii de plante. În aceleaşi condiţii, fosforul şi molibdenul sunt imobilizaţi sub forma unor compuşi insolubili cu Fe şi Al din sol. Valoriale pH –lui mai mari de 8,5 unităţi de pH indică prezenţa carbonatului de sodiu sau conţinut mare de sodiu schimbabil în complexul absorbtiv al solului.
pH-ul influenţează şi grupele fiziologice de microorganisme: Fiecare microorganism şi activitate microbiană prezintă un optim de activitate la anumite valori de pH (de exemplu bacteriile nitrificatoare îşi desfăşoară activitatea în soluri cu reacţie neutră sau slab alcalină) .
pH-ul solului este o mărime dinamică afectată de schimbările concentraţiei în diferiţi ioni din soluţia de sol, ca urmare a variaţiei sezoniere a regimului hidro-termic al solului, a intensităţii absorbţiei ionilor nutritivi şi datorită tehnologiilor aplicate în cultura respectivă. În general pH-ul solurilor prezintă o variaţie sezonieră, fiind mai scăzut în perioadele uscate şi cu temperaturi mai ridicate şi având valori mai ridicate în perioadele mai reci şi cu umiditate ridicată în sol. Această variaţie sezonieră de temperatură şi umiditate afectează în primul rând concentraţia în săruri a soluţiei de sol. În perioada mai uscată creşte conţinutul de săruri (nitraţi şi sulfaţi în special), ca atare valorile de pH scad. În perioada cu umiditate mai ridicată, diluţia în săruri a soluţiei de sol şi levigarea sărurilor solubile readuc pH-ul solului la valoarea maximă din timpul anului.
Excesul de umiditate din sol, care conduce la scăderea potenţialului redox în soluţia de sol, afectează pH-ul solurilor, determinând modificarea acestuia până la valori ale pH-lui de aproximativ 7 prin scăderea pH-ului solurilor alcaline sau creşterea pH-ului solurilor acide.
Activitatea microorganismelor influenţează dinamica pH-ului solului în primul rând prin creşterea concentraţiei în atmosfera solului a dioxidului de carbon. Rolul dioxidului de carbon este de a scădea valoarea pH-lui, dar la presiunea normală în atmosferă dioxidul de carbon influenţează mai puţin solurile cu pH sub 7,0.
Aciditatea din sol este determinată de ionii H+ (H3O+) rezultaţi prin schimb ionic, disociere, ionică sau în urma procesului de hidroliză. În funcţie de pH, principalele surse de aciditate din sol sunt redate după cum urmează:
-           un pH < 4,2 unităţi de pH se datorează prezenţei acizilor tari. În anumite condiţii în sol se poate forma sulfat feric, care în urma hidrolizei eliberează ioni H+ rezultaţi din disocierea acidului sulfuric;
-           un pH < 5,0 (5,2), redă prezenţa acizilori slabi. Ionii [Al(H2O)6]3+ schimbabili sunt principalii donori de protoni, pot fi prezenţi şi ionii (H3O)+ schimbabili şi proveniţi din disocierea grupărilor carboxil din materia organică; de asemenea în condiţii specifice în sol se poate forma sulfat feric şi de aluminiu, care în urma hidrolizei, eliberează H+;
-           pH-ul cuprins între 5,2 – 6,5, înseamnă prezenţa acizilor foarte slabi. În acest domeniu, ionii H+ proveniţi din grupările carboxil din materia organică au importanţă deosebită. La aciditatea din acest domeniu contribuie şi polimerii de hidroxialuminiu şi în cantităţi reduse acidul carbonic.
-           un pH cuprins între 6,5 – 9,5, înseamnă că sunt prezenţi tot acizii foarte slabi. În acest domeniu ionii H+ provin din: hidroxilul fenolic din materia organică (dominant), hidroliza polimerilor de hidroxialuminiu, bicarbonaţi de calciu şi sodiu;
-           un pH > 9,5, demonstrează prezenţa unor acizii extrem de slabi, grupele alcoolice din materia organică, acid salicilic, gibbait.
Datorită surselor diferite, ionii de H+ din sol provin din acizii de diferite tării şi din acest motiv, noţiunea de aciditate totală din sol, este o problemă legată de concepţia asupra “solului în cationi bazici”. De asemenea numai un sistem de acceptor de proton I poate extrage aciditatea totală din sol. Parametrul de intensitate al acidităţii solului este activitatea ionilor de hidrogen din soluţia de sol, (convenţional, din suspensiile apoase din sol) exprimată în unităţi de pH.
Parametrul de cantitate a acidităţii din sol este dat de aciditatea titrabilă din sol până la un punct final, stabilit convenţional, deoarece practic, pe de o parte nu se poate respecta pH-ul de echivalenţă al complexului de donori de protoni din sol, iar pe de altă parte, atât din punct de vedere al fertilităţii solurilor, cât şi din punct de vedere al clasificării lor, prezintă interes aciditatea solului până la o anumită valoare a pH-ului, stabilită în legătură cu eutroficitatea etc.
Mişcarea poluanţilor în sol se manifestă sub forma unor procese de dispersie – difuzie prin mişcarea soluţiilor ce conţin aceşti poluanţi sub formă ionică, uşor accesibilă plantelor. Solul este considerat ca un mediu poros care permite difuzia şi dispersia acestor substanţe, aceste fenomene sunt descrise prin ecuaţia: 

V = K/n grad H (6.2)

unde:
V = viteza
K = coeficient de permeabilitate dat de relaţia:

K= k µ / φg (6.3.)
în care:
k - coeficient de permeabilitate geometric
φ - densitate
µ - vâscozitate
g - acceleraţia gravitaţională
H - diferenţă de sarcină (potenţial hidraulic), dat de relaţia.

 p
H = z + —— (6.4.)
γ
în care:
z - cotă punctuală
p - presiunea
γ = φg

Relaţiile de mai sus prezintă forme specifice pentru situaţii particulare, medii omogene sau neomogene, medii izotrope sau anizotrope. Modelarea este dificilă şi poate fi unidimensională, bidimensională sau tridimensională. Prin modelarea matematică a difuziei poluanţilor în sol se pot rezolva o serie de probleme cum ar fi: cunoaşterea vitezei de migrare a poluanţilor în sol, adâncimile de pătrundere a acestora în sol, zonele de influenţă a impactului, stabilirea concentraţiei de poluant la diferite distanţe de sursa de poluare.
Retenţia de substanţe dizolvate de către suprafeţele cu sarcină variabilă poate fi descrisă de oricare dintr-un număr de modele de complexe moleculare formate la suprafaţă care ţin seama de efectul sarcinii la suprafaţă a adsorbţiei substanţelor dizolvate .

            Cele mai folosite modele ale complexelor formate la suprafaţă includ modelul de strat difuz, care este foarte asemănător cu modelul de capacitate electrică constantă şi modelul cu strat triplu. Diferenţa primară dintre aceste modele constă în descrierea reacţiilor complexului molecular format la suprafaţa şi interfaţa dintre suprafaţa cu sarcină variabilă şi soluţia apoasă care se află în contact cu suprafaţa. Toate aceste modele sunt mai mult sau mai puţin capabile să descrie datele de adsorbţie macroscopică măsurate în ciuda descrierilor diferite ale interfeţei suprafaţă-soluţie. Aceasta deoarece datele de adsorbţie macroscopică nu depind de structura moleculară a regiunii interfeţei. În unele cazuri de contaminare a solului cu metale grele, o anumită componentă a solului cu sarcină variabilă, cum ar fi un oxid al fierului domină adsorbţia metalului ce ne interesează. În astfel de cazuri este potrivit să se modeleze adsorbţia atât din punct de vedere cinetic cât şi a echilibrului, folosind o abordare a complexului molecular format la suprafaţă, dacă sunt suficiente constante pentru complexul molecular format la suprafaţă şi date pentru suprafaţa de adsorbţie pentru a asigura o modelare precisă.
Exemple de modelare a complexului molecular format la suprafaţa pentru adsorbţia metalelor grele de către oxizii metalici în sol sunt puţine. Marea majoritate a exemplelor din literatură a modelării complexului molecular format la suprafaţă a adsorbţiei substanţelor dizolvate sunt cu suspensii de oxizi metalici.
Informaţiile necesare pentru modelarea complexului molecular format la suprafaţă a adsorbţiei substanţelor dizolvate în sol lipsesc, iar cel care face această modelare este forţat să revină la o abordare mai empirică cum ar fi folosirea ecuaţiilor lui Freundlich şi Langmuir.
Pe lângă incapacitatea lor de a oferi informaţii pentru procesele actuale ale retenţiei de metal în sol, una dintre criticile aduse utilizării continue a ecuaţiilor lui Freundlich şi Langmuir este că ele nu ţin seama în mod explicit de efectele pH-ului şi ale rezistenţei ionice asupra adsorbţiei metalului de către suprafeţele cu sarcină variabilă aşa cum fac modelele pentru complexul molecular format la suprafaţă. Această deficienţă poate fi depăşită în parte prin măsurarea izotermelor de adsorbţie pentru o gamă de valori ale pH-ului şi ale rezistenţei ionice, într-un anumit scenariu de contaminarea cu metal.
Nici abordarea complexului molecular de suprafaţă şi nici modelul empiric de adsorbţie nu oferă nici o informaţie despre mecanismul de retenţie. Astfel adsorbţia măsurată empiric pe o gamă de pH şi rezistenţă ionică de interes nu este probabil mai rea decât impreciziile introduse de presupunerile şi estimările necesare pentru a folosi un model de complex molecular format la suprafaţă pentru un sol. Alegerea se va baza pe disponibilitatea datelor.
Selectarea modelului
Dacă se foloseşte o ecuaţie empirică de desorbţie cum ar fi ecuaţia lui Freundlich sau Langmuir, în cazul unui model de complex molecular format la suprafaţă, este util să se prelucreze câteva date pentru a şti ce model să se aleagă pentru o anumită aplicaţie .
După Goldberg S.şi Sponsito G. (1984) atât ecuaţia lui Freundlich cât şi a lui Langmuir sunt cazuri specializate ale expresiei mai generale pentru retenţia substanţelor dizolvate în sol :
                                                                         (6.5.)

S – cantitatea de substanţe dizolvate în soluţia apoasă în contact cu solul (mg/Kg)
C – concentraţia substanţelor dizolvate în soluţia apoasă în contact cu solul (mg/l)
m, STi, Ki şi ni sunt parametrii empirici.
Pentru m = 1 şi n1 = 1 ecuaţia (6.15.) se reduce la ecuaţia lui Langmuir:

                     unde                                (6.6.)

Pentru m = 2 şi n1= n2 = 1 ecuaţia (6.15.) devine ecuaţia lui Langmuir cu 2 niveluri de retenţie:

                                           (6.7.)

w – reprezintă constanta de echilibru pentru reacţiile de reţinere pentru diferite niveluri
F – fracţiuni din totalul straturilor adsorbante
Pentru m = 1 şi 0 < n1 < 1 şi K1 n1Cn1 << 1 ecuaţia (6.5.) devine ecuaţia lui Freundlich:

                                                                                  (6.8.)

unde:
Kg şi Kb reprezintă cantităţile de substanţe adsorbite/desorbite
q - conţinutul de apă din sol (cm3/cm3)
r - densitatea solului

Alegerea modelului se bazează de obicei pe criteriile de adaptabilitate. Totuşi pot fi date câteva îndrumări generale de alegere a modelului. Dacă totuşi, cantitatea de substanţă dizolvată este mică în comparaţie cu cantitatea straturilor de adsorbţie, astfel încât rata de sorbţie nu este limitată de disponibilitatea straturilor, atunci este adecvat modelul neliniar. O reprezentare grafică a C/Co în raport cu timpul pentru câteva concentraţii iniţiale ale substanţelor dizolvate poate indica dacă numărul straturilor de adsorbţie nu sunt limitatoare de viteză. Dacă curbele se suprapun una peste cealaltă în aşa fel încât rata de sorbţie nu depinde de mărimea lui Co, atunci numărul de straturi de sorbţie probabile nu vor limita viteza de reacţie, ceea ce se întâmplă numai în cazul unor valori mici a Co. În astfel de cazuri ordinul de reacţie n poate fi estimat prin adaptarea ecuaţiei lui Freundlich la datele de sorbţie, după ce reacţia a ajuns la echilibru, după perioade mai lungi de timp, chiar dacă numărul straturilor de sorbţie este limitator de viteză, modelul neliniar încă se mai poate potrivi datelor. Cu toate acestea se cere un set diferit de coeficienţi de viteză pentru fiecare Co.
Dacă într-o reprezentare grafică C/Co în raport cu timpul, pentru o serie de valori Co, curbele nu se suprapun, atunci numărul straturilor de sorbţie este probabil limitator de viteză, şi în acest caz modelul de ordinul II este mai potrivit.
Problema alegerii modelului cu un nivel sau cu două niveluri de sorbţie se va baza de obicei pe faptul că includerea unui nivel suplimentar va îmbunătăţi adaptabilitatea modelului la date. Includerea unei reacţii ireversibile de ordinul I în modelele prezentate este justificată pe baza pierderii continui de substanţe dizolvate din soluţie care urmează cineticii de ordinul I pentru un Co dat, după aproximativ 24 de ore de timp de reacţie, şi pentru că eliberarea substanţelor dizolvate nu a fost pe deplin reversibilă când soluţia în contact cu solul s-a diluat. Amacher şi alţii (1986) au propus ca ireversibile sau foarte slab reversibile reacţia de retenţie de Cr (VI), Cd şi Hg de către soluri prin precipitarea, difuzia internă sau în cazul Cr(VI) şi Hg prin reacţii de oxido-reducere.

În cazul Cr (VI), reacţia ireversibilă este cel mai probabil reacţia de reducere a Cr (VI) de către materia organică şi minerale conţinând Fe2+. Reacţia de reducere a Cr (VI) de acizii organici este de ordinul I, viteza reacţiei globale fiind dependentă de pH . La concentraţii mai mari ale Cr (VI) concentraţiile agenţilor de reducere pot deveni limitatoare de viteza, ţinând cont de descreşterea sistematică a Kd cu Co care a fost remarcată de Amacher M.C. şi colab. (1994).
Recent (după Wittbredt P.R. şi Palmer C.D., 1995), printr-o serie de experimente cinetice s-a reuşit elaborarea unei ecuaţii complete a vitezei de reducere a Cr (VI) de către acidul fulvic din sol:

 R = Kr [HCrO4-][SFA][Cr(V1)op[H+]q (6. 9.)

unde,
r – viteza reacţiei de reducere
Kr – coeficientul ratei de reducere egal cu KXne
[HCrO4-] – concentraţia compuşilor cromului
[SFA] – concentraţia acidului fulvic din sol
Xe – fracţia SFA rezultată din reducerea echivalentului oxidat
Cr (VI) – concentraţia iniţială a Cr (VI)
H+ - concentraţia ionilor de hidrogen
K, n, p şi q sunt constante
Valorile acestor constante sunt:
k = 4,27 ± 0,68
n = -0,94± 0,04
p = 0,47 ± 0,11
q = 0,45 ± 0,03
Această ecuaţie complexă a vitezei de reacţie demonstrează că există o variaţie sistematică a ks cu Co în modelul nostru. Deoarece metodele de relaxare urmăresc doar cinetica reacţiei complexului molecular format la suprafaţă, diferenţa poate fi probabil atribuită faptului că procesele de transfer al masei (difuzia) limitează viteza de reacţie în sol. Studiile de relaxare oferă o dovadă suplimentară a faptului că coeficienţii de rată din experimentele lotului cu minerale poroase şi soluri sunt coeficienţi aparenţi de rate, care includ unele procese de transfer de masă. În astfel de cazuri trebuie să fie folosite modelele cinetice şi parametrii care descriu procesele de transport fizic controlat pentru analizarea datelor.
Întrucât solul este alcătuit din minerale poroase, neporoase şi materii organice pare justificată utilizarea unui model multi-reacţii care conţine reacţii reversibile care sunt compatibile cu reacţiile tip de formare a complexului molecular de suprafaţă. Barrow (1987) interpretează rata de adsorbţie a unor substanţe dizolvate de către suprafeţele solide ca fiind un proces cinetic de ordinul III care implică adsorbţia substanţelor dizolvate de către o suprafaţă încărcată urmată de un proces mai lent de difuzie internă în structura minerală. Natura exactă a reacţiilor va depinde de substanţele dizolvate şi de suprafeţele de reacţie din sol.
Identificarea concretă şi corectă a tipurilor de reacţii şi a straturilor care reacţionează este necesară pentru a face distincţia între diferite posibilităţi, deşi astfel de dovezi experimentale independente lipsesc, în mare parte în cazul reacţiilor de la suprafaţa solului. Cu toate acestea progresele realizate în cazul metodelor de analiză instrumentală permit observarea directă a tipurilor de reacţii chimice, ceea ce promite acoperirea acestui deficit.

Pentru prevenirea poluării solului au fost elaborate o serie de norme tehnice de protecţie a calităţii solului şi anume:

  • măsuri de prevenire a poluării solului ca urmare a deteriorării stării fizice, printre care pot fi enumerate:
  • efectuarea lucrărilor de pregătire a solului numai în condiţii de umiditate optimă a acestuia;
  • evitarea executării unor lucrări de pregătire a solului, de întreţinere a culturilor, de combatere a dăunătorilor, de recoltare şi transport al produselor agricole, când umiditatea este excesivă;
  • măsuri de prevenire a poluării solului prin acidifiere ca urmare a aplicării îngrăşămintelor chimice cu potenţial de acidifiere prin:
  • folosirea sortimentelor de îngrăşăminte cu azot lipsite de potenţial de acidifiere pe solurile moderat şi slab acide (pH cuprins între 5,8-6,8) ;
  • înlăturarea acidifierii solului prin administrarea de amendamente calcice (150-300 kg/ha carbonat de calciu);
  • măsuri de prevenire a poluării solului datorită dereglării regimului de nutriţie din sol prin exces sau carenţă de nutrienţi şi anume:
  • realizarea şi menţinerea în primii 20 cm ai solului a concentraţiilor optime de azot, fosfor şi potasiu ;
  • aplicarea de amendamente calcice (carbonat de calciu) în scopul menţinerii pH-lui neutru şi prevenirii carenţelor de oligoelemente din sol ;
  • măsuri de prevenire a poluării solului prin sărăturare în cadrul sistemelor de irigaţie prin:
  • menţinerea nivelului apei freatice mineralizate la adâncimi minime prin asigurarea funcţionării sistemului de desecare-drenaj, reducerea pierderilor de apă din reţelele de irigaţie şi prevenirea stagnării îndelungate a apei pe teren;
  • prevenirea sărăturării solurilor datorită creşterii conţinutului de săruri uşor solubile prin utilizarea irigaţiilor de spălare a solului în afara perioadei de vegetaţie;
  • folosirea la irigat a apei de calitate ţinând seama de însuşirile solului;
  • prevenirea formării crustei la suprafaţa solului şi evitarea evaporării apei din sol;
  • asigurarea acoperirii cât mai îndelungate a solului cu un covor vegetal dens pentru reducerea la minim a evaporării apei direct de la suprafaţa solului;
  • măsuri de prevenire a poluării solului cu produşi chimici, biologici şi radioactivi prin :
  • evitarea depunerii direct pe sol a deşeurilor solide sau lichide contaminate, provenite din orice activitate social-economică;
  • folosirea numai a pesticidelor aprobate de organele autorizate astfel încât metodele de folosire şi cantităţile aplicate să nu aibă ca efect imediat sau de lungă durată poluarea solului, cu efecte dăunătoare asupra florei, faunei şi omului;

depozitarea, deversarea sau împrăştierea unor materii utile, deşeuri, dejecţii solide, lichide sau gazoase pe sol să se realizeze numai în zonele şi perimetrele repartizate special în acest scop şi cu respectarea riguroasă a reglementărilor în vigoare privind protecţia mediului înconjurător.

3.5. Măsuri de prevenire a poluării apelor de suprafaţă

Dintre măsurile de prevenire a poluării apelor pot fi enumerate:

  1. adoptarea unor tehnologii de producţie bazate pe consumuri cât mai mici de apă;
  2. micşorarea debitelor de alimentare şi evacuare a apelor impurificate prin recircularea şi refolosirea acestora în procesele tehnologice industriale;
  3. utilizarea, întreţinerea şi exploatarea staţiilor de epurare a apelor uzate şi asigurarea condiţiilor de calitate corespunzătoare conform reglementărilor de mediu impuse;
  4. interzicerea depozitării deşeurilor de orice fel pe malurile apelor naturale sau pe albiile râurilor;
  5. interzicerea deversării în apele naturale a produselor sau ambalajelor ce conţin uleiuri, combustibili, substanţe periculoase, substanţe radioactive sau pesticide.

3.6. Epurarea apelor uzate

Epurarea apelor reprezintă totalitatea operaţiilor efectuate de om pentru diminuarea conţinutului de poluanţi, astfel încât concentraţiile rămase ale acestora să nu provoace poluarea apelor receptoare (a emisarilor).
Procesele de epurare a apelor sunt asemănătoare cu cele de autoepurare, numai că sunt dirijate de om şi se desfăşoară cu o viteză mult mai mare.
Epurarea apelor se realizează cu ajutorul unor utilaje care alcătuiesc staţiile de epurare. Prin trecerea apelor uzate printr-o staţie de epurare, rezultă ape epurate şi nămoluri.
Epurarea apelor uzate se realizează prin procedee mecanice, chimice şi biologice.
Epurarea mecanică (primară) se aplică pentru apele ce conţin suspensii şi constă în următoarele etape:

- separarea particulelor solide cu ajutorul grătarelor şi sitelor, pentru particule cu dimensiuni mai mari de 1 mm;

- deznisiparea, constă în depunerea particulelor minerale cu diametrul cuprins între 0,2-1 mm, în deznisipator;

- separarea uleiurilor, produselor petroliere şi grăsimilor se realizează în separatoare de grăsimi;

- decantarea particulelor cu diametrul mai mic de 0.2 mm în decantorul primar.

Epurarea chimică: se aplică pentru poluanţii dizolvaţi în apă sau sub formă de suspensii foarte fine, în bazinele de reacţie:

- apele acide sau alcaline sunt neutralizate prin reglarea pH-ului cu diferite substanţe (tratarea cu lapte de var sau hidroxid de sodiu pentru neutralizarea apelor acide şi tratarea cu acizi a apelor alcaline);

- oxidarea cu oxigen din aer, hipoclorit de sodiu sau ozon a unor compuşi toxici: cianuri, compuşi organici greu biodegradabili;

- precipitarea unor substanţe toxice (precipitarea sulfaţilor cu clorură de bariu) şi separarea acestora prin decantare.

Epurarea biologică, urmăreşte eliminarea poluanţilor de natură organică, uşor biodegradabili cu ajutorul microorganismelor.
În acest caz de epurare au loc procese de fermentaţie aerobă sau anaerobă când se formează nămol activ care se separă din apă alături de sărurile minerale care intră în circuitul trofic biologic.
Epurarea biologică utilizează bazine de nămol activ numite aeratoare sau filtre biologice. Bazinele cu nămol activ sunt prevăzute cu dispozitive de aerare. Epurarea biologică optimă are loc la temperatura mediului de 20ºC.
Nămolul format în decantoare poate fi utilizat ulterior la obţinerea gazului metan sau ca îngrăşământ agricol.
Dezinfecţia, urmăreşte distrugerea microorganismelor din apă prin tratarea acesteia cu clor sau ozon şi se realizează în bazinul de dezinfecţie.

4. Monitorizarea componentelor de mediu, în cadrul sistemului ZoneMAP

4.1. Monitorizarea componentei de mediu SOL

Investigaţiile realizate, pentru componenta de mediu sol, în zona depozitului Suceava şi a depozitelor neamenajate pentru deşeuri de pe pâraiele Vătafu, Şcheia şi în zona cartierului Obcine au urmărit evaluarea nivelului de poluare indus de depozitarea neamenajată a deşeurilor în zona de amplasament o obiectivelor analizate, la limita perimetrelor acestora.
Pentru evaluarea gradului de poluare a solului au fost recoltate de către reprezentanţii INCD ECOIND şi SSIB Suceava, perioada aprilie 2007, 8 probe de sol după cum urmează:

- 4 probe pentru Depozitul Suceava;

- 1 proba de sol pentru depozitul neamenajat de pe pârâul Vătafu;

- 1 proba de sol pentru depozitul neamenajat de pe râul Şcheia;

- 1 proba de sol pentru depozitul neamenajat din cartierul Obcine;

- 1 proba de sol martor din zona Obcine.

Pentru prelevarea probelor de sol s-a utilizat sonda de prelevare pedologică, marca Buerkle, pungi de plastic şi etichete autoadezive, iar poziţionarea punctelor de prelevare s-a făcut cu ajutorul GPS. Probele au fost recoltate de la adâncimile de 0-10 cm, 30-40 cm.
Amplasarea probelor de sol pentru depozitul Suceava este prezentată în Tabelul 6.2. şi este detaliată pe harta din Figura 6.1.

Tabelul. 6.2. Amplasarea probelor de sol prelevate la Depozitul Suceava

Nr.
crt.

Simbol probă

 

Adâncime

Coordonate geografice ridicate cu GPS

 

Amplasare

1

S01

0-10 cm

N 470 39,052’
E 0260 17,229’

- in vecinătatea albiei minore a râului Suceava, latura de NV a depozitului

30-40 cm

2

S02

0-10 cm

N 470 39,033’
E 0260 17,375’

- in vecinătatea albiei minore a râului Suceava, latura de NE a depozitului

30-40 cm

3

S03

0-10 cm
30-40 cm

N 470 38,895’
E 0260 17,422’

- latura de SE a depozitului, pădure de foioase

4

S03

0-10 cm

30-40 cm

N 470 38,936’
E 0260 17,259’

- latura de SV a depozitului, pădure de foioase

 

Descrierea morfologică a probelor de sol prelevate de la Depozitul Suceava este prezentată în Tabelul 6.3.

Tabelul. nr.6.3. Descrierea morfologica a probelor de sol – Depozitul Suceava

Nr.
Crt.

Simbol
probă

 

Adâncime

Structură

Textură

Observaţii

1

S01

0-10 cm

astructurat

nisipoasă

rădăcini fine ierboase

30-40 cm

astructurat

nisipoasă

-

2

S02

0-10 cm

astructurat

nisipos

rădăcini fine ierboase

30-40 cm

poliedrică

lutonisipoasă

-

3

S03

0-10 cm

astructurat

nisipoasa

urme de rădăcini fine ierboase

30-40 cm

astructurat

nisipoasa

-

4

S04

0-10 cm

grăunţoasă

lutoargiloasă

rădăcini lignificate

30-40 cm

grăunţoasă

lutoargiloasă

-

 

Analiza morfologică a probelor de sol de la Depozitul Suceava relevă predominarea texturii nisipoase care conferă apelor meteorice posibilităţi de infiltrare rapidă în sol, dar, în acelaşi timp, o capacitate redusă de reţinere a apei în sol.
Amplasarea probelor de sol pentru depozitele neamenajate de pe pârâul Vătafu, râul Şcheia şi cartierul Obcine este prezentată în Tabelul 6.4. şi este detaliată pe hărţile din Figurile 6.2 – 6.4.

 


Figura 6.1. Amplasarea punctelor de prelevare sol la Depozitul de deşeuri al municipiului Suceava



Figura 6.2. Amplasarea punctelor de prelevare sol la Depozitul de deşeuri neamenajat de pe pârâul Vătafu

 


Figura 6.3. Amplasarea punctelor de prelevare sol la Depozitul de deşeuri neamenajat de pe pârâul Şcheia



Figura 6.4. Amplasarea punctelor de prelevare sol la Depozitul de deşeuri neamenajat din zona Obcine


 

Tabelul. 6.4. Amplasarea probelor de sol prelevate de la Depozitele neamenajate de deşeuri
din vecinătatea pârâului Vătafu, pârâului Şcheia şi cartierului Obcine

Nr.
Crt.

Simbol probă

 

Adâncime

Coordonate geografice ridicate cu GPS

 

Amplasare

1

Vătafu

0-10 cm

N 470 39,283’
E 0260 17,267’

- în vecinătatea albiei minore a pârâului Vătafu, latura de N a depozitului neamenajat

30-40 cm

2

Şcheia

0-10 cm

N 470 39,248’
E 0260 14,222’

- în vecinătatea albiei minore a râului Şcheia, latura de NE a depozitului neamenajat

30-40 cm

3

Obcine

0-10 cm

N 470 37,875’
E 0260 13,912’

- latura de SE a depozitului, pădure de foioase

30-40 cm

3

Martor

0-10 cm

N 470 37,815’
E 0260 14,075’

- la 200 m pe direcţie SE a depozitului neamenajat, zona înierbată

30-40 cm

 

Descrierea morfologică a probelor de sol pentru depozitele neamenajate de pe pârâul Vătafu, râul Şcheia şi cartier Obcine sunt prezentate în Tabelul 6.5.

 

Tabelul. nr.6.5. Descrierea morfologică a probelor de sol
prelevate de la Depozitele neamenajate de deşeuri
din vecinătatea pârâului Vătafu, pârâului Şcheia şi cartierului Obcine

Nr.
crt

Simbol
probă

 

Adâncime

Structură

Textură

Observaţii

1

Vătafu

0-10 cm

grăunţoasă

lutonisipoasă

rădăcini fine ierboase

30-40 cm

grăunţoasă

lutonisipoasă

-

2

Şcheia

0-10 cm

poliedrică

lutoasă

rădăcini fine ierboase

30-40 cm

poliedrică

lutoasă

-

3

Obcine

0-10 cm

poliedrică

lutoasă

rădăcini fine ierboase

30-40 cm

poliedrică

lutoasă

-

4

Martor

0-10 cm

poliedrică

lutoasă

rădăcini ierboase

30-40 cm

poliedrică

lutoasă

-

 

Descrierea morfologică a probelor de sol relevă prezenţa texturii lutonisipoase la proba de sol din zona pârâului Vătafu şi prezenţa texturii lutoase la probele de Şcheia, Obcine şi la proba martor. Textura lutoasă conferă solului o capacitate mare de reţinere a apei în sol şi o capacitate mică de infiltrare a apei în sol.

Metodele de analiză utilizate la determinarea probelor şi indicatorii investigaţi sunt prezentate în Tabelul 6.6.

 

Tabelul 6.6. - Indicatori şi metode de analiză

Indicator

Metoda de analiză

pH

SR ISO 10390-99

Substanţă uscată

SR ISO 11465-98

Humus

SR ISO 14235-2000
STAS 7184/21-82

Azot Kjeldahl

SR ISO 11261-00

Sulfaţi

SR ISO 11048-99

Calciu

SR ISO 7980-97
ISO 11466/99

Zinc

SR ISO 11047-97

Crom total

SR ISO 11047-97

Cupru

SR ISO 11047-97

Plumb

SR ISO 11047-97

 

În continuare, se prezintă semnificaţia şi relevanţa indicatorilor de calitate:

  • pH – prezenţa în soluţia solului a acizilor şi bazelor în diferite concentraţii determină tipul de pH al solurilor.

Acesta variază de la 2.5 pentru solurile acide, sulfatice până la 8-9 pentru solurile carbonatice şi salinizate şi chiar mai mari la solonceacuri şi soluri degradate. Măsurarea pH-ului soluţiei solului se realizează cu ajutorul unui electrod de sticlă într-o suspensie de sol în apă, la un raport de 1:5.

  • Umiditatea – consistenţa solului este mult influenţată, la acelaşi tip de sol, de conţinutul de apă. Odată cu creşterea umidităţii, consistenţa se micşorează până când ajunge la starea în care solul formează cu apa o suspensie, solul curge. Micşorarea valorilor consistenţei se explică prin faptul că apa solubilizează elementele de legătură dintre particule (“le îmbracă”) şi le îndepărtează unele de altele.
  • Azotul Kjeldahl – reprezintă suma dintre azotul amoniacal si azotul organic din sol Metoda se bazează pe mineralizarea Kjeldal. Solul uscat la aer se introduce într-un flacon de mineralizare peste care se adaugă 4 ml acid sulfuric; amestecul obţinut se omogenizează şi se fierbe în prezenţa de catalizatori, urmată de distilare în mediu alcalin, absorbţia amoniacului eliberat într-o soluţie de acid boric şi titrarea cu acid sulfuric.

 

  • Humusul – reprezintă partea organică a solului, legată intim de partea lui minerală, in care nu mai pot fi distinse resturi vegetale şi animale, în diferite stări de descompunere, provenite din flora şi fauna solului.

Metoda - Carbonul organic este oxidat de către anhidrida dicromică în exces, în prezenţa acidului sulfuric, la temperatura de 100 0C timp de 30 minute. Excesul de anhidridă dicromică se titrează cu o soluţie de sare Mohr 0.2n, în prezenţa unui indicator redox.
Conţinutul de carbon organic este calculat în funcţie de cantitatea de anhidridă dicromică consumată pentru oxidarea lui.
Conţinutul de humus se apreciază indirect, în funcţie de conţinutul de carbon organic, principalul constituent al humusului.

  • Calciul – face parte din complexul coloidal bazic ce determină o bună structură a solului.

 

  • Sulfaţii – Conţinutul de sulfat al acestor extracte este determinat printr-o metodă gravimetrică în care se adaugă clorura de bariu extractului apos sau acid şi precipitatul de sulfat de bariu este uscat si cântărit. Conţinutul de sulfat este calculat din masa materialului folosit în analiză şi masa precipitatului de sulfat de bariu.

Rezultatele analizelor fizico-chimice pentru probele de sol recoltate sunt prezentate în Tabelele 6.7. şi 6.8.

Tabel 6.7. Caracterizarea fizico-chimică a probelor de sol de la Depozitul Suceava

Nr.
crt.

Indicativ
proba

Nivel

pH

Umiditate
proba
uscată
%

Humus
(% s.u.)

Azot Kjeldahl
(% s.u.)

Calciu
mg/kg s.u.

Sulfati
mg/kg s.u.

Zinc
mg/kg s.u.

Crom total
mg/kg s.u.

Cupru
mg/kg s.u.

Plumb
mg/kg s.u.

1

S01

0-10cm

7,43

0,97

0,25

0,047

15720

536,55

20,54

<0,1*

<0,08*

<0,2*

30-40cm

7,33

1,12

0,045

0,046

18426,7

546,71

20,948

<0,1*

<0,08*

<0,2*

2

S02

0-10cm

7,35

1,02

0,095

0,026

18616

598,11

19,12

<0,1*

<0,08*

<0,2*

30-40cm

7,40

1,01

0,065

0,018

21999

854,02

91,87

<0,1*

33,95

95,845

3

S03

0-10cm

7,26

1,69

0,37

0,035

27846

465,76

25,23

<0,1*

<0,08*

<0,2*

30-40cm

7,32

2,13

0,123

0,029

37366

426,57

40,96

<0,1*

<0,08*

<0,2*

4

S04

0-10cm

6,97

3,72

0,68

0,223

16582

672,3

84,73

<0,1*

59,73

34,37

30-40cm

7,20

3,89

0,63

0,160

18034

345,97

71,80

<0,1*

23,35

29,56

*sub limita de detecţie a metodei de determinare

Tabel 6.8. Caracterizarea fizico-chimică a probelor de sol
provenite de la Depozitele neamenajate din zonele pârâul Vătafu, râul Şcheia, cartierul Obcine şi proba Martor

Nr. crt

Indicativ proba

Nivel

pH

Umiditate proba uscată %

Humus
(% s.u.)

Azot Kjedahl
(% s.u.)

Calciu
mg/kg s.u.

Sulfati
mg/kg s.u.

1

Vătafu

0-10cm

6,85

4,69

0,63

0,239

-

479,71

30-40cm

7,02

2,75

0,17

0,157

-

473,82

2

Şcheia

0-10cm

7,84

6,70

0,19

0,120

-

416,29

30-40cm

7,28

7,25

0,08

0,104

-

866,95

3

Obcine

0-10cm

5,14

3,79

0,17

0,174

-

899,15

30-40cm

5,60

3,58

0,62

0,155

-

276,01

4

Martor

0-10cm

5,04

3,54

0,67

0,166

212,184

870,97

30-40cm

5,35

3,76

0,54

1,155

230,217

699,66


 

Ordinul MAPPM nr. 756/1997 defineşte valorile de referinţă pentru urmele de elemente chimice în sol pentru folosinţe „sensibile” şi „mai puţin sensibile” de utilizare pentru trei categorii ale nivelelor de concentraţie şi anume: valori normale, prag de alertă şi prag de intervenţie.
Folosinţa „sensibilă” a terenurilor este reprezentată de utilizarea acestora pentru zone rezidenţiale şi de agrement, în scopuri agricole, ca arii protejate sau zone sanitare cu regim de restricţii, precum şi suprafeţele de terenuri prevăzute pentru astfel de utilizări în viitor.
Folosinţa „mai puţin sensibilă” a terenurilor include toate utilizările industriale şi comerciale existente, precum şi suprafeţele de terenuri prevăzute pentru astfel de utilizări în viitor.

Valorile normate de Ordinul MAPPM nr.756/1997 pentru folosinţe sensibile, valori de referinţă pentru indicatorii investigaţi, sunt prezentate în Tabelul 6.9.

 

Tabelul 6.9. Valori de referinta pentru urmele de elemente chimice in soluri (Ord. MAPPM 756/1997)

 

Indicator

 

Valori normale

Ord MAPPM 756/1997
Folosinţă sensibilă

PA

PI

mg/kg s.u.

mg/kg s.u.

mg/kg s.u.

Sulfaţi

-

2000

10000

Zinc

100

300

600

Crom total

30

100

300

Cupru

20

100

200

Plumb

20

50

100

 

Deoarece indicatorii de calitate pH, humus, azot Kjedahl şi calciu nu sunt normaţi, analiza valorilor obţinute se face prin compararea cu valorile corespunzătoare determinate pentru proba martor. 

Prin raportarea rezultatelor obţinute la proba martor au fost relevate următoarele:

- la indicatorul pH valorile înregistrate la probele de la depozitul Suceava sunt mai mari decât cele înregistrate la proba martor: valoarea maxima fiind de 7,43 la proba S01 (0-10cm), iar valoarea minimă fiind de 6,97 la proba S04 (0 -10cm). Probele de sol provenite de la depozitele neamenajate de deşeuri pârâul Vătafu şi râul Şcheia sunt de asemenea mai mari decat in proba martor: valoarea maxima fiind de 7,84 la proba Şcheia (0-10cm), iar valoarea minimă fiind de 5,84 la proba Obcine (0-10cm).

În Figura 6.5. sunt reprezentate grafic valorile pH-ului pentru toate probele de sol şi comparativ cu valorile obţinute la solul martor.


Figura 6.5. Reprezentarea grafica a valorilor pH

Se constată o reacţie moderat acidă la probele Obcine şi Martor, comparativ cu celelalte probe care prezintă o reacţie neutră spre slab alcalină.

- Pentru indicatorul humus se constată că probele de la depozitul Suceava sunt mai sărace în conţinut de humus decât proba martor, cu excepţia probei S04 care are un conţinut mai mare decât martorul pe ambele adâncimi. Proba provenită de la depozitul neamenajat Vătafu are un conţinut mai scăzut de humus decât proba martor pe adâncimea 0-10, iar proba de la Şcheia prezintă un conţinut redus de humus faţă de martor. Proba de la Obcine pe adâncimea 0-10cm are un conţinut redus de humus. În Figura 6.6. sunt reprezentate grafic valorile pH-ului pentru toate probele de sol şi comparativ cu valorile obţinute la solul martor.

 


Figura 6.6. Reprezentarea grafica a valorilor indicatorului humus
Humusul şi materia organică reprezintă rezerva permanentă a solului în elemente nutritive care determină fertilitatea solului. Humusul contribuie la îmbunătăţirea însuşirilor fizice ale solurilor, având o influenţă puternică asupra acestora.

- Pentru indicatorul azot Kjedahl se constată valori mai mici decât la proba martor 0-10 cm la probele S01,S02, S03 şi Şcheia şi valori uşor mai ridicate la probele S04, Vătafu şi Obcine. Toate probele de la adâncimea 30-40 cm înregistrează valori cu mult mai mici decât proba martor. În Figura 6.7. sunt reprezentate grafic valorile pentru azotul Kjedahl (N Kjedahl) pentru toate probele de sol şi comparativ cu valorile obţinute la solul martor.

 


Figura 6.7. Reprezentarea grafica a valorilor indicatorului N Kjedahl

- Pentru indicatorul calciu se constată că valorile înregistrate la probele de la depozitul Suceava sunt cu mult mai mari decât cele de la proba martor de până la 162 ori mai mari. In Figura 6.8. sunt reprezentate grafic valorile indicatorului de calitate calciu pentru probele de sol de la depozitul Suceava, comparativ cu valorile obţinute la solul martor.

 


Figura 6.8. Reprezentarea grafica a valorilor indicatorului „calciu”

Pentru ceilalţi indicatori, respectiv sulfaţi, zinc, crom total, cupru si plumb, rezultatele au fost comparate cu limitările din ordinul MAPPM 756/1997 stabilite pentru solurile de folosinţă sensibilă.
Din compararea rezultatelor s-au evidenţiat următoarele:

- pentru indicatorul sulfaţi toate probele de sol se găsesc sub (PA) corespunzător;

- pentru indicatorii zinc, crom total, cupru si plumb toate probele de sol se găsesc sub (PA) corespunzătoare cu excepţia probei S02 (30-40 cm) unde indicatorul plumb se găseşte între PA si PI, înregistrându-se o poluare potenţial semnificativă.

Se remarcă depăşirea valorilor normale pentru unele elemente chimice în sol la indicatorul cupru la proba S02(30-40 cm) şi la indicatorii cupru şi plumb la proba S04 pe ambele adâncimi de prelevare.
Din analiza rezultatelor se evidenţiază următoarele concluzii:

- depozitarea deşeurilor, atât în zona Depozitului Suceava, cât şi în zonele de depozitare neamenajate Vătafu, Şcheia şi Obcine nu au condus la poluarea solurilor din imediata vecinătate a depozitelor, poluarea fiind nesemnificativă.

- singura depăşire s-a înregistrat la proba S02 (30-40 cm) la indicatorul plumb, înregistrându-se o poluare poţenţial semnificativă.

- s-au depăşit valorile normale la indicatorii cupru la proba S02 (30-40 cm) şi cupru şi plumb la proba S04 pe ambele adâncimi de prelevare.

Proba S02 de la depozitul Suceava localizată în vecinătatea albiei râului Suceava, distanţa până la râu fiind de 40 m, are o textură nisipoasă fapt ce determină posibilitatea infiltrării rapide a apelor meteorice şi posibilitatea levigării poluanţilor spre râul Suceava.
În cazul depozitelor neamenajate de pe pârâul Vătafu, râul Şcheia şi din zona cartierului Obcine, deşi nu s-au înregistrat depăşiri de poluanţi în sol la limita perimetrelor depozitelor neamenajate, solul de categorie de folosinţă sensibilă este afectat prin depozitarea direct pe sol a deşeurilor, suprafaţa totală afectată fiind de 35.880,6 mp.
Monitorizarea on-line a calităţii solului în zonele imediat învecinate depozitelor neamenajate de deşeuri poate reda efectele induse de aceste depozite, însă numai un număr limitat de indicatori de calitate pot face obiectul monitorizării on-line, de aceea trebuie subliniat faptul că o serie de indicatori de calitate importanţi rămân în continuare să fie determinaţi prin încercări de laborator pe probe de sol prelevate din teren.

Sistemul de monitorizare on-line va urmări însă permanent evoluţia perimetrală a depozitelor semnalizând astfel posibilitatea de afectare a solurilor din vecinătatea actuală.

4.2. Componenta de mediu APA DE SUPRAFAŢĂ

Depozitele de deşeuri neamenajate amplasate în vecinatatea apelor de suprafaţă sunt surse potenţial generatoare de afectarea calităţii acestora.
Scurgerile de levigat de pe versanţii depozitelor contribuie la poluarea cu substanţe organice şi suspensii a apelor de suprafaţă efectul putând fi resimţit pe distanţe mari. Împrăştierea deşeurilor pe malurile apelor de suprafaţă conduce la apariţia riscului de blocare a cursurilor în condiţii de precipitaţii extreme.
În general, prin levigarea de către apele meteorice a deşeurilor depozitate neamenajat, se induce o contaminare cu încărcare organică, compuşi ai azotului şi, in funcţie de compoziţia deşeului, şi alte substanţe toxice (metale grele).
Pentru identificarea efectelor induse asupra calităţii apelor de suprafaţă s-au efectuat investigaţii asupra apelor:
- râului Suceava;
- pârâul Vătafu;
- pârâului Şcheia.
S-au recoltat probe de apă amonte şi aval de amplasarea depozitelor de deşeuri şi s-au efectuat determinări ale indicatorilor de calitate.
Metodele de încercare utilizate pentru determinarea indicatorilor de calitate sunt prezentate în Tabelul 6.10.

Tabel 6.10. Indicatori de calitate ape de suprafaţă şi metode de încercare

Nr. crt.

Indicator de calitate

Metode de incecare

1

pH

SR ISO 10523/97

2

Conductivitate

SR EN 27888/97

3

Turbiditate

SR EN ISO 7027-01

4

Cloruri

SR ISO 9297/01

5

CCOCr

SR ISO 6060/96

6

CBO5

SR EN 1899/2-02

7

Amoniu

SR ISO 7150/2-01

8

Azot amoniacal(N-NH4)

9

Azot total

SR ISO 10048/01

10

Azotaţi

SR ISO 7890/2-00

11

Sulfaţi

STAS 8601/70

12

Substanţe extractibile cu solvenţi organici

SR 7587/96

Relevanţa şi semnificaţia indicatorilor de calitate determinaţi sunt prezentate în continuare:

  • pH - măsurarea pH -ului este de mare importanţă pentru numeroase tipuri de probe. Un pH mic sau mare denotă un anumit grad de toxicitate pentru organismele acvatice.

Acesta este parametrul cel mai important pentru evaluarea proprietăţilor corozive ale unui mediu acvatic. Este în egală măsură de important pentru buna desfăşurare a procedeelor de tratare a apelor (de exemplu flocularea si dezinfecţia cu clor), pentru evaluarea conţinutului de plumb al apelor şi pentru tratamentul biologic al apelor uzate şi al deşeurilor.
pH-ul apelor naturale este cuprins între 6,5 – 9,5, abaterea de la aceste valori dând indicaţii asupra poluării cu compuşi anorganici .
pH-ul şi capacitatea de tamponare a acestuia constituie una din proprietăţile esenţiale ale apelor de suprafaţă şi subterane, pe această cale asigurându-se un grad de suportabilitate natural faţă de impactul cu acizi sau baze, sărurile de Na+, K+, Ca2+ şi Mg2+ jucând un rol esenţial în acest sens. De subliniat că această capacitate de tamponare a pH–ului este deosebit de importantă nu numai pentru echilibrele din faza apoasă, dar şi pentru cele de la interfaţa cu materiile în suspensie, respectiv cu sedimentele.
Sunt utilizate diferite metode de determinare, începând de la metode simple care utilizează hârtii indicatoare până la metode sofisticate de măsurare a pH-ului. Determinarea pH-ului se efectuează în principal prin două tipuri de metode: colorimetrice şi electrochimice.
Metodele colorimetrice pun in evidenţă o întreagă gamă de culori corespunzând diferitelor valori de pH.
Metoda electrochimică se bazează pe măsurarea forţei electromotoare a unei celule electrochimice care este alcătuită din proba, un electrod de sticla sau un electrod de referinţă.
pH-ul reprezintă logaritm zecimal negativ al activităţii ionilor de hidrogen, exprimată în moli/litru. Datorită interacţiunilor ionice, activitatea ionilor de hidrogen este sensibil inferioară concentraţiei lor.
Între valoarea pH-ului apei şi aciditatea sau alcalinitatea acesteia nu există o identitate. Creşterea alcalinităţii sau acidităţii nu sunt însoţite şi de variaţii corespunzătoare ale pH-ului, datorită capacităţii de tamponare de care dispun îndeosebi apele naturale. Principalul sistem tampon al apelor naturale îl reprezintă sistemul acid carbonic dizolvat/carbonaţi, pentru care pH-ul apei are valori cuprinse între 6,5-8,5.

  • Turbiditatea – reducerea transparentei unui lichid cauzată de prezenţa materiilor nedizolvate ce se datorează particulelor solide sub formă de suspensii sau în stare coloidală. Într-o definiţie generală se consideră că suspensiile totale reprezintă ansamblul componentelor solide insolubile prezente într-o cantitate determinată de apă şi care se pot separa prin metode de laborator (filtrare,centrifugare,sedimentare). Se exprimă gravimetric în mg/l sau volumetric în ml/l. Valoarea suspensiilor totale este deosebit de importantă pentru caracterizarea apelor naturale. În funcţie de dimensiuni şi greutate specifică, particulele se separă sub formă de depuneri (sedimentabile) sau plutesc pe suprafaţa apei (plutitoare). Suspensiile gravimetrice reprezintă totalitatea materiilor solide insolubile, care pot sedimenta, in mod natural într-o anumită perioadă limitată de timp. Procentul pe care îl reprezintă suspensiile gravimetrice din suspensiile totale este un indicator care conduce la dimensionarea şi exploatarea desnisipătoarelor sau predecantoarelor, instalaţii destinate reţinerii acestora. Suspensiile şi substanţele coloidale din ape reprezintă totalitatea substanţelor dispersate în apă, având diametrul particulelor între 1 şi 10 μm. Caracterizate prin proprietăţi electrice de suprafaţă, prezintă un grad mare de stabilitate, care le face practic nesedimentabile în mod natural.

 

Eliminarea substanţelor coloidale din apă a impus tratarea chimică cu reactivi de destabilizare în vederea coagulării şi precipitării acestora.
Metode utilizate pe teren:
Măsurarea turbidităţii utilizând un tub de evaluare a transparentei (aplicabila apelor pure şi uşor poluate);
Măsurarea turbidităţii utilizând un disc de evaluare a transparentei (aplicabile numai apelor de suprafaţă).
Măsurarea turbidităţii poate fi influenţată de substanţele dizolvate care absorb lumina (coloranţi).Uneori astfel de efecte se pot atenua prin efectuarea măsurătorilor la lungimi de unda mai mari de 800 nm.

  • Conductivitatea este măsura curentului condus de ionii prezenţi în apă (purtători de sarcină) şi depinde de: concentraţia ionilor, natura ionilor, temperatura soluţiei, vâscozitatea soluţiei.

Conductivitatea apelor constituie unul dintre indicatorii cei mai utilizaţi în aprecierea gradului de mineralizare a apelor cel puţin din următoarele considerente:
- măsurătorile de conductivitate (rezistivitate) a apei permit determinarea conţinutului total de săruri dizolvate în apă ;
- are avantajul diferenţierii dintre săruri anorganice şi organice (ponderal) pe baza mobilităţilor ionice specifice;
- elimină erorile datorate transformării speciilor de carbonaţi/bicarbonaţi prin evaporare la 1050C (conform metodologiei de determinare gravitaţională a reziduului fix, în cazul bicarbonaţilor pierderile sunt de circa 30%).

  • Consum biochimic de oxigen după n zile (CBOn)- concentraţia masică de oxigen dizolvat consumat în condiţii specifice prin oxidarea biochimica a substanţelor organice şi / sau anorganice din apă.

n- perioada de incubare, aceasta este egala cu 5 sau 7.
Determinarea consumului biochimic de oxigen după 5 zile (CBO5)- Metoda prin diluare şi însămânţare.
(CBO) reprezintă cantitatea de oxigen, în mgO2/l, necesară pentru oxidarea substanţelor organice din ape, cu ajutorul bacteriilor. Mineralizarea biologică a substanţelor organice este un proces complex, care în apele bogate în oxigen se produce în două trepte. În prima treaptă se oxidează în special carbonul din substratul organic (faza de carbon), iar în a doua fază se oxidează azotul (faza de nitrificare). Din determinările de laborator s-a tras concluzia că este suficient să se determine consumul de oxigen după cinci zile de incubare a probelor (CBO5).

  • Consumul chimic de oxigen – CCOCr – Concentraţia masică de oxigen echivalentă cu cantitatea de dicromat de potasiu consumată de materiile dizolvate şi în suspensie, în cazul în care o probă este tratată cu acest oxidant în condiţii precizate. Acest indicator determină în general 60-70% din substanţele organice, inclusiv cele nebiodegradabile.

 

  • Cloruri - Aproape toate tipurile de ape (naturale, pluviale, uzate) conţin ioni clorura.

Metoda titrimetrică de determinare a conţinutului de cloruri dizolvate în apă, se aplică la determinarea directă a clorurilor cu concentraţii cuprinse intre 5 mg/l si 150 mg/l si chiar până la 400 mg/l

Se bazează pe reacţia ionilor de clorura cu ionii de argint pentru a forma clorura de argint insolubila, care este un precipitat cantitativ. În timpul titrării, pH-ul este menţinut între 5 si 9.5 pentru a se permite precipitarea.

  1. Azot amoniacal

Amoniacul constituie o fază intermediară în ciclul biogeochimic al azotului. Azotul amoniacal decelat în cursurile de apă poate proveni dintr-un mare număr de surse:

    1. din ploaie şi zăpadă, care pot conţine urme de amoniac ce variază între 0,1 - 2,0 mg/l;
    2. în apele de profunzime, curate din punct de vedere biologic şi organic, amoniacul poate apare prin reducerea nitriţilor de către bacteriile autotrofe sau de către ioni feroşi conţinuţi;
    3. în apele de suprafaţă apar cantităţi mari de azot amoniacal prin degradarea proteinelor şi materiilor organice azotoase din deşeurile vegetale şi animale conţinute în sol. Această cantitate de azot amoniacal este în cea mai mare parte complexată de elementele aflate în sol şi numai o mică cantitate ajunge în râuri.
    4. un număr mare de industrii (industria chimică, cocserie, fabrici de gheaţă, industria textilă etc.) sunt la originea alimentării cu azot amoniacal a cursurilor de apă.

Prezenţa amoniacului în apele de alimentare este limitată de normele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la cantităţi foarte mici (sub 0,05 mg/l) datorită efectelor nocive pe care le poate avea asupra consumatorilor. Pentru determinare se utilizează metoda spectrofotometrică.

  • Azot total – determinarea se bazează pe reducerea compuşilor cu azot oxidat cu aliaj Devarda la ionii amoniu. Evaporarea aproape la sec şi transformarea tuturor compuşilor de azot in asulfat de amoniu in prezenta acidului sulfuric concentrat conţinând o cantitate mai mare de sulfat de potasiu scopul ridicări punctului de fierbere al amestecului şi în prezenţa de cupru drept catalizator.

Eliberarea amoniului din amestec prin adăugarea unei baze şi distilarea într-o soluţie de acid boric / indicator. Determinarea ionului amoniu din distilat prin titrarea cu acid, soluţie titrată, sau prin spectrofotometrie la lungimea de unda de 655 nm.

  • Azotaţii – constituie stadiul final de oxidare a azotului organic.

Azotul din nitraţi, la fel ca şi cel din nitriţi sau amoniac, constituie un element nutritiv pentru plante şi, alături de fosfor, este folosit la cultura intensivă în agricultură. Prezenţa nitraţilor în apele naturale se poate explica prin contactul apei cu solul bazinului hidrografic.
Metoda de determinare se utilizează pentru o concentraţie de azot din azotaţi, ρN, mai mică de 0.2 mg/l folosind un volum de probă de analizat de maximum 25 ml si aplicând
măsurarea spectrofotometrică a compusului galben format prin reacţia acidului sulfosalicilic cu azotatul, urmată de tratarea cu soluţie alcalină.

  • Substanţe extractibile cu solvenţi organici grăsimi animale şi vegetale, hidrocarburi (uleiuri minerale şi hidrocarburi grele) combinaţii cu funcţiuni xidroxilice, carbonilice, carbixilice, compuşi anorganici cu azot, insecticide, săpunuri, ceruri şi gudroane care se extrag în solvenţi organici.

Metoda se aplică pentru conţinuturi de (20 ..500) mg substanţe extractibile /l.

  • Metale grele (Zn, Crom total, Cu, Pb) – Mineralizarea cu apa regala este o metoda care permite eliberarea următoarelor elemente: Ag, Al, As, B, Ba, Be, Ca, Cd, Cr, Co, Cu, Fe, Hg, K, Mg, Mn, Mo, Na, Ni, P, Pb, Sb, Se, Sn, Sr, Tl, V, Zn. Metoda nu este adecvată pentru compuşi refractari cum ar fi Si O2, Ti O2, Prezenţa clorurilor în soluţia de mineralizare poate limita aplicarea acestei tehnici analitice.

După mineralizare probele sunt citite la spectrofotometru de absorbţie atomică în funcţie de lungimea de undă specifică fiecărui element.

 

Pentru râul Suceava s-au prelevat în aprilie 2007 probe din următoarele puncte:

  1. P0 - amonte deversare apă uzată din canalizarea orăşenească;
  2. P1- aval deversare apă uzată din canalizarea orăşenească şi amonte amplasament Depozit de deşeuri municipale
  3. P2- aval amplasament Depozit de deşeuri municipale;
  4. P3- aval deversare canalizare levigat din depozit

Locurile de recoltare a probelor pot fi vizualizate in Figura 6.9.

Probele prelevate au fost supuse determinărilor analitice şi încercările efectuate sunt prezentate in Tabelul 6.11.

În acelaşi tabel sunt prezentate şi valorile limită ale indicatorilor de calitate conform Ordinului nr.161/2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calităţii apelor de suprafaţă în vederea stabilirii stării ecologice a cursurilor de apă.



Figura 6.9. Amplasarea punctelor de prelevare apă de suprafaţă la Depozitul Suceava

 

 

Tabel 6.11. Rezultatele încercărilor fizico-chimice de la râul Suceava

Nr.
crt

Incercare executata

UM

Simbol proba/Valoare determinata

Valori limita conform Ordinului 161 / 2006

Clasa de calitate

P0

P1

P2

P3

I

II

III

IV

V

1

pH

-

6,50

6,83

6,63

7,41

6,5-9,5

2

Conductivitate

µS/cm

485

481

500

497

-

-

-

-

-

3

Turbiditate

UNT

3,16

2,114

2,85

5,494

-

-

-

-

-

4

Cloruri

mg/l

30,21

32,1

33,98

30,21

25

50

250

300

>300

5

CCOCr

mg O2/l

44

42,5

15

25

10

25

50

125

>125

6

CBO5

mg O2/l

14,3

15,8

4,7

7,3

3

5

7

20

>20

7

Amoniu

mg/l

0,132

0,671

0,447

0,980

-

-

-

-

-

 

Amoniu (N-NH4)

mg N/l

0,102

0,521

0,347

0,762

0,4

0.8

1,2

3,2

>3,2

8

Azot total

mgN/l

2,26

3,2

3,48

4,04

1,5

7

12

16

>16

9

Azotati

mg/l

5,381

5,912

8,901

6,705

-

-

-

-

-

 

Azotati (N-NO3)

mg N/l

1,215

1,334

2,009

1,514

1

3

5,6

11,2

>11,2

10

Substante extractibile cu solventi organici

mg/l

<20(0,5**)

<20(0,7**)

<20(1,1**)

<20(0,7**)

-

-

-

-

-

11

Zinc

µg/l

<1*

<1*

<1*

<1*

100

200

500

1000

>1000

12

Crom total

µg/l

<5*

<5*

<5*

<5*

25

50

100

250

>250

13

Cupru

µg/l

<3*

<3*

<3*

<3*

20

30

50

100

>100

14

Plumb

µg/l

<10*

<10*

<10*

<10*

5

10

25

50

>50

* valoarea limita de determinarea metodei
** valoarea limita de determinarea metodei este 20 mg/l. Valoarea înscrisă este informativă


 

Odată cu prelevarea probelor de apă din râul Suceava s-a prelevat şi o probă de levigat; rezultatele determinărilor analitice pentru proba de levigat sunt prezentate în Tabelul 6.12.

Tabelul 6.12. Rezultatele încercărilor fizico-chimice ale levigatului

* valoarea limita de determinarea metodei
** valoarea limita de determinarea metodei este 20 mg/l. Valoarea înscrisă este informativă.

În acelaşi Tabel sunt prezentate şi valorile limită impuse indicatorilor de calitate prin NTPA-001/2005, valori limită de încercare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi urbane evacuate în receptori naturali”
Analizând valorile indicatorilor de calitate determinate pentru proba de apă prelevată din levigat, comparativ cu valorile limită admise prin NTPA-001/2005 se observă:

  1. Indicatorii de calitate „CBO5” şi „cloruri” depăşesc valorile admise inducând o poluare semnificativă;
  2. Indicatorii „CCOCr” şi „N-NH4” depăşesc valorile de alertă (0,70 din valoarea limită admisă) inducând o poluare potenţial semnificativă.

Urmărind evoluţia calităţii apelor râului Suceava prin analiza indicatorilor de calitate în punctele de prelevare se constată:

  1. între cele două puncte P1 (amonte depozit) şi P2 (aval depozit) are loc o creştere a turbidităţii, a conţinutului de cloruri, azot amoniacal, azotaţi şi azot total;
  2. comparativ cu valorile specifice claselor de calitate (Ord.161/2006), se observă:
    1. pH-ul şi turbiditatea prezintă valori în creştere în special după deversarea levigatului (P3);
    2. clorurile - valoarea indicatorului creşte în aval de depozit, dar toate valorile se menţin în clasa a II-a de calitate;
    3. N-NH4 – valorile înregistrate cresc după evacuarea levigatului şi duc la modificarea clasei de calitate (de la I-a la a II-a);
    4. N total – valorile indicatorului cresc din amonte spre aval, dar se menţin în limitele clasei a II-a.

Pentru a se identifica afectarea calităţii apelor de suprafaţă prin acumularea de metale grele în sedimente ca urmare a depozitării deşeurilor menajere pe malul râului Suceava au fost prelevate din râul Suceava în aprilie 2007, 4 probe de sediment din punctele de prelevare de unde s-au prelevat şi ape de suprafaţă (pentru sedimente utilizându-se indicativele SD0, SD1, SD2 si SD3).

Indicatorii de calitate determinaţi şi metodele de încercare sunt prezentate în Tabelul 613.

Tabelul 6.13. Indicatorii de calitate determinaţi

Nr.crt.

Indicator de calitate

Metoda de incercare

1

Zn

SR ISO 11047 - 97

2

Cr total

SR ISO 11047 - 97

3

Cu

SR ISO 11047 - 97

4

Pb

SR ISO 11047 - 97

Rezultatele încercărilor efectuate şi valorile de referinţă ale indicatorilor de calitate conform Ordinului MMGA 161/2006 sunt prezentate în Tabelul 6.14.

 

Tabelul 6.14. Rezultatele încercărilor pentru caracterizarea sedimentelor

Nr.
crt

Incercare executata

UM

SD0

SD1

SD2

SD3

Standard de calitate cf. Ord. MMGA 161/2006

1

Zn

mg/kg su

52,621

109,19

60,68

62,65

150

2

Cr tot

mg/kg su

<0,1**

<0,1*

<0,1*

<0,1*

100

3

Cu

mg/kg su

16,55

44,17

23,14

19,40

40

4

Pb

mg/kg su

21,76

38,79

40,42

20,92

85

* sub limita de detectie a metodei de determinare

Interpretarea rezultatelor încercărilor relevă încadrarea în standardul de calitate chimică pentru sedimente (fracţiunea <0,63 µm) conform Ordinului 161/2006 pentru indicatorii de calitate analizaţi, cu excepţia probei SD1, prelevată în amonte de depozitul de deşeuri municipale, unde se depăşeşte standardul de calitate pentru valoarea indicatorului „cupru”.

Pentru pârâul Vătafu, pe malul căruia există o depunere neamenajată de deşeuri s-au recoltat în aprilie 2007 două probe de apă amonte şi aval de depozit pentru evidenţierea efectelor induse asupra calităţii pârâului.
Rezultatele determinărilor analitice sunt prezentate în Tabelul 6.15.
Analiza rezultatelor prezentate corespunzător aval faţă de amonte relevă faptul că au loc creşteri ale valorilor de pH, cloruri, încărcare organică exprimată prin CCOCr si CBO5, azot amoniacal, azot total si sulfaţi.
Faţă de determinările de valori specifice claselor de calitate (Ord 161/2006) se constată modificarea clasei de la I–a la a III–a pentru valorile indicatorului azot amoniacal.

Pentru pârâul Şcheia s-au recoltat în aprilie 2007 două probe de apă din punctele de prelevare situate amonte şi aval de locul în care a fost vizualizată o depunere neamenajată de deşeuri.
Rezultatele determinărilor analitice sunt prezentate în Tabelul 6.15.
Comparând rezultatele încercărilor pentru probele recoltate aval de depozit cu probele recoltate din amonte se constată faptul că au loc creşteri ale valorilor indicatorilor de calitate: pH, conductivitate, încărcare organică exprimată prin CCO Cr si CBO5, azot amoniacal, azot total, azotaţi.
Faţă de domeniul de valori specifice claselor de calitate (Ord 161/2006) se constată modificarea clasei de la a III-a la a IV-a pentru indicatorii de calitate CBO5 şi azot amoniacal.

Investigaţiile au fost efectuate asupra calităţii apelor de suprafaţă (râul Suceava, pârâul Vătafu şi pârâul Şcheia) în zone învecinate depozitelor de deşeuri, în scopul evidenţierii posibilelor efecte adverse induse de aceste depozitări.
Au fost determinaţi o serie de indicatori de calitate care ar fi putut fi influenţaţi de aportul în apele de suprafaţă a unor levigate generate de percolarea deşeurilor de către apele meteorice.

Tabelul 6.15. Rezultatele încercărilor fizico-chimice de pe pârâul Vătafu şi râul Şcheia

Nr.
crt

Încercare executată

UM

Simbol proba/Valoare determinata

Valori limită conform Ordinului 161 / 2006

Pârâu Vătafu

Pârâu Şcheia

Clasa de calitate

Amonte

Aval

Amonte

Aval

I

II

III

IV

V

1

pH

-

7.26

7.62

6.62

7.42

6.5-9.5

2

Conductivitate

µS/cm

759

759

640

653

-

-

-

-

-

3

Turbiditate

UNT

2.618

1.564

2.048

1.118

-

-

-

-

-

4

Cloruri

mg/l

52.87

56.64

28.32

28.32

25

50

250

300

>300

5

CCOCr

mg O2/l

33

42

20

25

10

25

50

125

>125

6

CBO5

mg O2/l

10.5

13.8

6.1

9.2

3

5

7

20

>20

7

Amoniu

mg/l

0.402

1.327

1.421

1.864

-

-

-

-

-

 

Amoniu (N-NH4)

mg N/l

0.312

1.032

1.105

1.449

0.4

0.8

1.2

3.2

>3.2

8

Azot total

mgN/l

6.40

6.85

5.0

6.60

1.5

7

12

16

>16

9

Azotaţi

mg/l

23.959

18.954

15.013

18.246

-

-

-

-

-

 

Azotaţi (N-NO3)

mg N/l

5.410

4.279

3.390

4.12

1

3

5.6

11.2

>11..2

10

Sulfaţi

mg/l

91.76

113.98

166.24

99.99

60

120

250

300

>300

11

Substanţe extractibile cu solvenţi organici

mg/l

<20(1**)

<20(0.8**)

<20(1**)

<20(2.2**)

-

-

-

-

-

* valoarea limita de determinarea metodei
** valoarea limita de determinarea metodei este 20 mg/l. Valoarea înscrisă este informativă.


 

Analiza rezultatelor investigaţiilor relevă:

  1. apele râului Suceava sunt afectate calitativ de prezenţa în vecinătate a depozitului de deşeuri municipale; efectele sunt sesizate prin creşterea în aval de depozit a valorilor indicatorilor de calitate pH, turbiditate, cloruri, azot amoniacal, azotaţi şi azot total.

Se modifică clasa de calitate de la a l-a la a II-a pentru conţinutul de azot amoniacal.

  1. apele pârâului Vătafu prezintă modificări calitative în aval de amplasamentul depozitului faţă de amonte reflectate prin creşteri ale valorilor de pH, cloruri, încărcare organică exprimată prin CCOCr si CBO5, azot amoniacal, azot total şi sulfaţi.

Se modifică clasa de calitate de la a I–a la a III–a pentru conţinutul de azot amoniacal.

  1. apele râului Şcheia prezintă modificări calitative induse de depozitarea deşeurilor constatându-se creşteri în aval ale valorilor indicatorilor de calitate pH, conductivitate, încărcare organică exprimată prin CCOCr si CBO5, azot amoniacal, azot total şi azotaţi.

Se modifică clasele de calitate de la a III-a la a IV-a pentru indicatorii de calitate CBO5 şi azot amoniacal.

Determinările au fost efectuate pentru probe momentane în lipsa precipitaţiilor.

Monitorizarea on-line a calităţii apelor de suprafaţă în zonele imediat învecinate depozitelor neamenajate de deşeuri va reflecta efectele induse de aceste depozite. Numai o parte din indicatorii de calitate determinaţi vor putea fi monitorizaţi on-line, ceilalţi vor fi determinaţi în continuare prin încercări de laborator asupra probelor de apă prelevate din râu şi pâraiele monitorizate.

    1. Monitorizarea DEŞEURILOR

În zonele selectate pentru monitorizare s-a constatat depozitarea necontrolată/ neamenajată a deşeurilor, acestea fiind în general materiale rezultate din construcţii şi demolări.
În afara impactului negativ indus pentru aspectul vizual al zonei şi de faptul că se produce o scoatere din circuitul natural al unor suprafeţe de teren, materialele depozitate pot genera prin percolarea lor de către apele meteorice afectarea calităţii solului şi chiar a apelor de suprafaţă din vecinătate.
Pentru a releva potenţialul de periculozitate al deşeurilor s-a prelevat o probă din materialul depozitat în zona Obcine şi s-au efectuat:
- caracterizarea deşeului;
- testul de levigare;
- caracterizarea levigatului.
Pentru caracterizarea deşeului s-au determinat indicatorii de calitate: pH, umiditate, sulfaţi, cloruri. Rezultatele încercărilor efectuate şi metodele de încercare utilizate sunt prezentate în Tabelul 6.16.

Tabelul 6.16. Rezultatele încercărilor pentru caracterizarea deşeului

Nr.
crt

Încercare executată

UM

Valoare determinata

Metoda de incercare

1

pH

-

7.68

SR ISO 10390 - 99

2

substanţa uscată

%

1.19

SR ISO 11465 - 97

3

Sulfaţi

mg/kg su

3760.97

SR ISO 11048 - 99

4

Cloruri

mg/kg su

152.17

STAS 7184/7-87

Proba uscată, mărunţită şi sitată (≤ 4 mm) o fost supusă testului de levigare conform SR EN 12457 – 2 / 2003 –„Test de verificare a conformităţii pentru levigarea deşeurilor granulare şi a nămolurilor – Raport lichid –solid de 10 l/kg”.

Eluatul a fost caracterizat, rezultatele fiind prezentate în Tabelul 6.17.

Tabelul 6.17. Rezultatele încercărilor pentru caracterizarea eluatului

Nr crt

Incercare executata

UM

Valoare determinata

Metoda de incercare

1

pH

-

7,44

SR ISO 10523/97

2

cloruri

mg/kg su

132,77

SR ISO 9297/01

3

sulfaţi

mg/kg su

3217,9

STAS 8601/70

4

reziduu filtrabil

mg/kg su

4860

STAS 9187/84

Interpretarea rezultatelor testului de levigare s-a efectuat conform Ord 95/ 2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare în fiecare clasă de depozit de deşeuri (inerte, nepericuloase, periculoase).
Limitele maxime admise pentru indicatorii specifici levigatului în cazul deşeurilor care pot fi acceptate în fiecare clasă de depozit sunt prezentate în Tabelul 6.18. (conform Ordinul MMGA 95/2005 – tab. 2.2, 3.1 şi 4.1).

 

Tabelul 6.18. Limitele conform Ordinul MMGA 95/2005

Nr
crt

Indicator

Valoarea maximă admisă (mg/kg s.u)
L/S =10 l/kg

inerte

nepericuloase

periculoase

1

Sulfaţi

1000

20 000

50 000

2

Cloruri

800

15 000

25 000

3

TDS (reziduu filtrabil)

4000

60 000

100 000

 

În urma comparării valorilor indicatorilor de calitate determinaţi în levigat cu valorile admise de Ord 95/2005 pentru categoriile de deşeuri se observă că deşeul poate fi depozitat ca deşeu nepericulos.

Menţionăm însă că depozitarea directă pe sol, în mod neamenajat, induce în timp efecte negative asupra calităţii solului.

 


Copyright (C) 2007  -  S.C. Software şi Sisteme Informatice Bucovina S.A.
Suceava, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 1, cod poştal: 720066, tel./fax: +40 230 523810
Web: www.ssi-bucovina.ro,   E-mail: office@ssi-bucovina.ro